Perspectivele Societăţii Cunoaşterii În România

Era informaţiei cuprinde, în general, trei mari perioade [1]: societatea informaţională, societatea cunoaşterii şi societatea conştiinţei. În istoria României pot fi desprinse câteva etape ale erei informaţiei: O etapă premergătoare, între anii 1940-1965, în care Tudor Tănăsescu a creat şcoala româ-nească de electronică [2], Victor Toma a creat primul calculator electronic românesc cu tuburi electronice (1957), România fiind a 8-a ţară din lume care a elaborat un astfel de calculator şi a 2-a dintre fostele ţări socialiste [3], apoi Victor Toma şi separat Vasile Baltac, la Timişoara, rea-lizează (1964) primele calculatoare româneşti cu tranzistori (România fiind a 11-a ţară din lume care a elaborat un astfel de calculator şi tot a 2-a dintre fostele ţări socialiste) [3] şi se pun bazele şcolii româneşti de dispozitive electronice (generaţia III-a, punându-se astfel bazele electronicii profesionale, prin introducerea tehnologiei siliciului, în România. A fost înfiinţat Institutul Central de Informatică şi Institutul de tehnică de calcul, punându-se bazele dezvoltării informaticii în România. De menţionat că în anul 1984 Marius Guran şi colegii săi pun în funcţiune prima reţea românească de reţele de calculatoare RENOD/RENAC, România fiind prima ţară socialistă care a realizat o asemenea reţea [3]. Etapa 1986-2000, a fost o perioadă dificilă pentru informatica românească. Ea a debutat cu des-fiinţarea Institutului central de informatică, la iniţiativa domnului Manea Mănescu, din motive subiective şi din teama cuplului Ceauşescu privind efectele sociale şi politice în perspectivă ale societăţii informaţionale, dându-se o lovitură cumplită informaticii româneşti, întrerupându-se